Prognoza meteo Romania 2 – 3 Iunie 2024 #Romania #vremea.
Găsiți în permanență actualizarea precipitațiilor în această pagină: Prognoza meteo Romania.
Radar RomaniaDuminică 2 Iunie
În țară, vremea se va menține caldă, călduroasă în orele amiezii în sudul și în estul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, ziua pe alocuri îndeosebi în regiunile nordice și la munte, iar seara și noaptea, local în cele sud-vestice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor, iar în prima parte a intervalului temporar în nordul Carpaților Orientali, în special pe creste unde rafalele vor depăși 70 km/h, iar la viteze mult mai mici, pe arii restrânse și în nord-vest, centru și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, vestul Dobrogei și sudul Moldovei, iar cele minime între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 20…21 de grade pe litoral.
În București, vremea se va menține călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 32…33 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 17…18 grade.
Luni 3 Iunie 2024,
În țară, vremea va fi în continuare caldă în cea mai mare parte a țării, local călduroasă în est și sud-est. Începând din orele amiezii gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere în sudul, vestul și în centrul teritoriului, precum și la munte, cu precădere în zona Carpaților Meridionali și Occidentali, și se va manifesta prin accentuarea înnorărilor, averse, frecvente descărcări electrice, izolat grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă, îndeosebi în intervale scurte de timp, pe arii în general restrânse vor fi însemnate. În celelalte regiuni, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și la intensități mai mici. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20 de grade pe litoral.
In Bucuresti, vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
Temperaturi, Temperaturi resimtite, Precipitatii, Vant, UV index, Acoperire nori. Vremea. Prognoza vreme din 3 in 3 ore.
Radar/Precipitații ANM
Credit : www.meteoromania.ro, , wetteronline.de