Prognoza meteo Romania 29 – 30 Septembrie 2024 #vremea

Prognoza meteo Romania 29 – 30 Septembrie 2024 #Romania #vremea.

Găsiți în permanență actualizarea precipitațiilor în această pagină: Prognoza meteo Romania.

Radar Romania

Duminică 29 Septembrie

Vremea va deveni instabilã şi se va rãci semnificativ în cea mai mare parte a ţãrii, exceptând sud-estul extrem, unde valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi va ploua în toatã ţara, astfel încât în intervale scurte de timp şi prin acumulare vor fi cantitãţi de apã de 25…40 l/mp şi local peste 50 l/mp. În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali, aversele vor fi mai abundente şi cu caracter torenţial şi se vor aduna cantitãţi de apã de 50…90 l/mp şi izolat de peste 100 l/mp. Ploile vor mai fi însoţite de descãrcãri electrice în sudul teritoriului. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze de 45…65 km/h, iar în Moldova şi estul Munteniei, vor fi rafale de peste 70 km/h. Noaptea, la munte, la altitudini în general de peste 1700 m şi cu precãdere în Carpaţii Orientali vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în Maramureş şi 28 de grade în sud-estul Munteniei şi sud-vestul Dobrogei, iar cele minime între 4 grade în estul Transilvaniei şi 16 grade pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

În București,  vremea se va rãci semnificativ şi va deveni instabilã. Cerul va fi noros, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi averse torenţiale şi descãrcãri electrice. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantitãţile de apã vor fi de 40…60 l/mp şi posibil de peste 70 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafalã de 40…55 km/h. Temperatura maximã va fi de 24…25 de grade, iar cea minimã de 10…11 grade

Prognoza-meteo-Romania-duminica-2
Prognoza-meteo-Romania-29-Septembrie-2024-ziua
Prognoza-meteo-Romania-29-Septembrie-2024-noaptea

Luni 30 Septembrie 2024,

Valorile termice vor continua sã scadã, astfel cã vremea va deveni rece în majoritatea regiunilor. În jumãtatea de est a ţãrii vor fi înnorãri mai persistente şi local şi temporar va ploua, iar în restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat pot fi ploi slabe. La munte, la altitudini de peste 1700 m, pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Izolat mai pot fi cantitãţi de apã mai importante. Temporar vântul va avea intensificãri în est, sud-est şi în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 şi 20 de grade, iar cele minime între 4 şi 12 grade. Pe spaţii mici se va semnala ceaţã.

Prognoza-meteo-Romania-luni-2

In Bucuresti,  valorile termice vor continua sã scadã, astfel cã vremea va deveni rãcoroasã. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimã va fi de 9…11 grade. Cerul va fi mai mult noros şi mai ales în prima parte a zilei va mai ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

Prognoza-meteo-Romania-30-Septembrie-2024

Temperaturi, Temperaturi resimtite, Precipitatii, Vant, UV index, Acoperire nori. Vremea. Prognoza vreme din 3 in 3 ore.

Radar/Precipitații ANM

Credit :  www.meteoromania.ro, , wetteronline.de 

www.stirimeteo.com is providing this data “as is”.
www.stirimeteo.com disclaims any and all warranties, whether express or implied including (without limitation) any implied warranties of merchantability or fitness for a particular purpose.
In no event will stirimeteo.com be liable to you or to any third party for any direct, indirect, incidental, consequential, special or exemplary damages or lost profit resulting from any use or misuse of this data.
Utilizatorul îsi asumă întregul risc legat de utilizarea acestor date.
www.stirimeteo.com furnizeaza aceste date “ca atare”.
www.stirimeteo.com declina orice fel de garantii, fie explicite sau implicite. Se include (fără a se limita) si orice garanții implicite de vandabilitate sau potrivire pentru un anumit scop.
În nici un caz stirimeteo.com nu poate sa fie raspunzator catre tine sau la orice terta parte

Leave a Reply